Referendumul din București – al cărui inițiator este Nicușor Dan, primarul general al Capitalei – se desfășoară în aceleași secții de vot unde este organizat și primul tur al alegerilor prezidențiale. Cetățenii cu drept de vot pot decide dacă votează la ambele scrutine sau dacă își exprimă opțiunea doar pentru alegerile prezidențiale sau pentru referendum.
La ora 17.20, prezența la referendum în București a fost de 561.361 de persoane, respectiv 31,41 % din totalul alegătorilor, potrivit datelor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Potrivit Legii 3/2000, referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
„Mai sunt câteva ore bune până la 21:00, când se va închide votarea”, a transmis primarul general al Capitalei pe pagina sa de Facebook.
„Mergeți la vot! Fiecare vot contează, atât pentru alegerile prezidențiale, cât și pentru referendum.
Fiecare vot în plus pentru alegerile prezidențiale înseamnă un tur 2 în care nu vom fi nevoiți să alegem răul ce mai mic.
Fiecare vot în plus va face ca rezultatul referendumului să fie cât mai reprezentativ”, a scris Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.
Trebuie precizat că rezultatul referendumului va fi validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.
Propunerile supuse referendumului sunt decise cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective. (alte detalii AICI)
Votanții trebuie să răspundă cu „DA” sau „NU” la cele trei întrebări de pe buletine.
Citește și:
Infracțiuni minore la VOT în BUCUREȘTI. Doar Șoșoacă a înviorat atmosfera
VOT și pentru Referendum în Capitală| Cati, la ieșirea de la vot: „Să NU ne mai oprească apa caldă”
David Popovici a votat la alegerile PREZIDENȚIALE. Ce a transmis campionul olimpic